Societatea de Microbiologie din Moldova

Despre 

Societatea de Microbiologie din Moldova este o asociație profesională non-profit, scopul căreia constă în crearea unui cadru adecvat de cooperare științifică și profesională a specialiștilor din domeniul microbiologiei generale și aplicate. Fondată în anul 1993, Societatea a devenit membru FEMS în anul 2006.

În prezent asociația numără 82 membri- cercetători ai Institutului de Microbiologie și Biotehnologie, Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, Institutului de Horticultură și Tehnologii Alimentare, Institutului de Ftiziopneumologie "Chiril Draganiuc", Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, Colegiul National de Medicină și Framacie “Raisa Pacalo”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Academiei de Științe a Moldovei, Universitatea Tehnică din Moldova, Centrul Național de Sănătate Publică.

 

Organizare

Conform Statutului Societatea de Microbiologie este condusă de Consiliul Director.

Consiliul Director ales pentru anii 2015-2018:

Preşedintele: Prof. academician Valeriu Rudic,

Vice-preşedinte: Dr. Liliana Cepoi,

Contabil: Dr. Vera Miscu,

Secretar: Dr. Ina Rastimesina,

Memberii: Prof. Leonid Volosciuc, Dr. Greta Balan,

Delegat FEMS: Dr. Svetlana Codreanu.

 

Contacte

Adresa: Institutul de Microbiologie şi Biotechnologie, str. Academiei 1, birou 315, MD-2028, Chișinău, Republica Moldova

tel: +373-22-72 5306

fax: +373-22-72 5754